Politica „Centrului” în RSSM

Meer zoals dit

DE LA CAPITALISMUL LIBERAL LA CAPITALISMUL MONOPOLIST

door Șterbeț Carolina

Capitalismul Monopolist

door Ganciu Alexandra

SURSE ȘI AGENȚI DE POLUARE AI APELOR NATURALE

door Alin Florea

ESTUDIAR SOCIALES

door Bruno Amat

Politica „Centrului” în RSSM

Mod de viață

După al Doilea Război Mondial, populația RSSM a întâmpinat multe probleme, fiind obligată să renunțe la obiceiurile obișnuite și să se adapteze regimului totalitar impus de stat. Oamenii trebuiau să accepte ideologia comunistă, să renunțe la religie și să trăiască sub controlul statului, cu un nivel de viață mai scăzut decât în restul URSS-ului. În anii '60 și '70, consecințele războiului și foametei au început să fie mai ușor de suportat. În societatea comunistă din RSSM erau două clase principale: muncitorii și țăranii, dar existau și intelectuali. Muncitorii din orașe erau mai bine aprovizionați cu produse și aveau condiții de trai mai bune decât țăranii. Țăranii primeau cereale doar la sfârșitul anului, iar salariile lor erau mai mici. După 1964, țăranilor li s-au acordat salarii, dar acestea acopereau doar o parte din necesitățile lor, restul fiind obținut din grădinile personale.

Salariul mediu în RSSM era mai mic decât în restul URSS-ului. În anii '80, salariile au crescut, dar tot nu ajungeau pentru a acoperi toate cheltuielile. De exemplu, salariul mediu al muncitorilor și funcționarilor în 1988 era de 182 de ruble, iar al țăranilor din colhozuri și sovhozuri era de 171 de ruble. Creșterea nivelului de trai a fost reflectată și în economiile populației. De exemplu, depozitele în bănci au crescut semnificativ între 1970 și 1990. Totuși, aceste economii au fost pierdute când RSSM s-a separat de URSS.

În societatea din RSSM, cea mai bună poziție o aveau membrii nomenclaturii de partid, care aveau acces la bunuri speciale, cum ar fi mașini, locuințe și vacanțe la sanatorii. Oamenii obișnuiți aveau acces la mult mai puține bunuri. Economia planificată nu producea suficient pentru nevoile reale ale societății, iar diferența mare dintre ce voiau oamenii și ce exista în magazine era vizibilă în toate domeniile industriale. În anii '80, era o lipsă mare de produse alimentare, haine, încălțăminte, mobilă și electrocasnice. Oamenii stăteau mult la coadă pentru a cumpăra aceste lucruri. În acea perioadă, mulți oameni din sate s-au mutat în orașe, pentru că viața era mai bună acolo. Totuși, în conformitate cu legile sovietice, nu puteai lucra în oraș fără o viză de reședință, iar autoritățile nu acordau această viză decât în schimbul unei mite, ceea ce era o încălcare gravă a drepturilor omului. O parte din această politică era menținerea populației de etnie moldovenească în mediul rural și aducerea unor oameni din alte zone pentru a lucra în orașe. De exemplu, în 1964 doar 2,3% dintre directorii de întreprinderi industriale erau moldoveni, iar în 1984 acest procent a crescut la 10%. În schimb, în agricultură, moldovenii aveau 54% dintre funcțiile de conducere în 1964 și 70% în 1984. Ceea ce demonstra neîncrederea autorităților în moldoveni.

Ideologia sovietică era impusă prin mass-media, școli, locuri de muncă și evenimente colective, cum ar fi paradele de 1 Mai și 7 Noiembrie. În domeniul sănătății, educației și pensiilor s-au făcut progrese: sănătatea era gratuită, învățământul și pensiile erau și ele accesibile. Au fost construite tabere pentru copii și instituții preșcolare, iar numărul spitalelor a crescut. Totuși, asistența medicală în sate era insuficientă. În cultura și divertisment, au crescut cinematografele și bibliotecile, dar nu toate localitățile aveau acces la acestea. De asemenea, s-au făcut investiții în locuințe și infrastructură socială, dar problema locuințelor, mai ales în orașe, nu a fost rezolvată, iar în 1990 construcția a scăzut.

Industria

După distrugerile provocate de război, industria RSSM s-a refăcut treptat. La început, era axată pe prelucrarea produselor agricole, conform specificului economic al republicii. În anii ’50, au fost construite mai multe fabrici, precum: - Fabricile de zahăr din Ghindești, Drochia și Dondușeni. - Fabrica de Vinuri și Coniacuri din Bălți. - Fabricile de vin din Bender, Săseni și Căușeni. Până în 1958, în RSSM funcționau 1 707 întreprinderi mari, iar producția industrială crescuse de 2,6 ori față de 1940. Pe lângă industria vinicolă, s-au dezvoltat și alte ramuri, precum: - Producția de conserve, zahăr, ulei vegetal, grăsimi, lactate și dulciuri. - Industria ușoare, cu fabrici noi la Chișinău, Bender, Orhei și Cahul. În 1958, industria reprezenta 47,5% din economia RSSM, iar agricultura 36,8%. La producția de vin, tutun, conserve și ulei vegetal, RSSM se afla printre liderii din URSS.

Centrul dorea să-și consolideze influența în RSSM și prin întreprinderile de subordonare unională. Acestea primeau piesele necesare de la alte părți ale URSS-ului, iar în RSSM doar se asamblau produsele. De exemplu, se importau petrol, cărbune, oțel, mașini și multe alte produse. În 1969, RSSM a devenit o republică industrial-agrară, cu industria contribuind cu peste 50% la PIB. În 1970, în RSSM erau 115 întreprinderi, iar până în 1984, producția industrială a crescut de 62 de ori față de 1940. S-au construit mari fabrici, dar multe dintre ele nu aveau materia primă necesară sau specialiști, ceea ce a dus la probleme ecologice și economice.

Energetica a fost o ramură importantă a economiei, iar producția de energie electrică a crescut semnificativ.Au fost construite Hidrocentrala de la Dubăsari, Termocentralele nr. 1 şi nr. 2 din Chişinău şi Bălţi, s-au mărit capacităţile Termocentralei din Tiraspol, iar producția de energie electrică a crescut de două ori față de anii '50.

În anii '80, producția industrială a crescut semnificativ, exceptând industria alimentară, care reflecta problemele din agricultură. Industrializarea și urbanizarea au fost organizate artificial, iar mulți muncitori și ingineri din alte părți ale URSS-ului au fost aduși pentru a lucra în orașele din RSSM, ceea ce a dus la rusificarea acestora. Totuși, problema pregătirii cadrelor naționale a rămas nerezolvată.

Agricultura

Agricultură a continuat impunerea directivelor de la Centru. După încheierea procesului de colectvizare, a început comasarea colhozurilor. Astfel in perioada iulie 1950- decembrie 1951, au fost comasate 1 132 de gospodării colective, proces intensificat în perioada dezghețului hrușciovist (1953–1964). În anii ’60, s-a accelerat transformarea din gospodării agricole colective în cele de stat.

În anii 1960-1970, în RSSM a fost aplicat „experimentul moldav”, inițiat de Ivan Bodiul, care credea că producția agricolă poate crește prin crearea unor mari complexe agroindustriale și prin folosirea intensivă a îngrășămintelor chimice. S-a pus accent pe specializarea și concentrarea producției, fiind înființate complexe zootehnice și asociații agroindustriale, precum „Moldvinprom”, care în 1985 includea peste 200 de sovhozuri-fabrică. Republica a fost împărțită în patru zone agricole specializate, însă această strategie nu a dat rezultatele așteptate. De asemenea, încercările de a cultiva citrice și bumbac au eșuat.

La sfârșitul anilor ’80, suprafața terenurilor cultivate a scăzut comparativ cu anii ’50: s-au redus suprafețele cu cereale (peste 2 ori) și floarea-soarelui (cu 1,5 ori). În schimb au crescut terenurile destinate sfeclei de zahăr (de 9 ori) și legume (de 3,4 ori). Cu toate acestea, producția agricolă a fost mai mare: recolta de cereale a ajuns la 2,3 milioane de tone (față de 1,4 milioane de tone în anii ’50), sfecla de zahăr la 2,5 milioane de tone (față de 0,5 milioane), floarea-soarelui la 250 mii tone (față de 170 mii tone) și legumele la 1,2 milioane de tone (față de 190 mii tone). Reducerea suprafețelor agricole a fost însoțită de pierderea fertilității solului și de răspândirea eroziunii. Un factor cheie al creșterii productivității a fost utilizarea intensivă a îngrășămintelor chimice, care a crescut de la 18 mii tone în 1960 la 410 mii tone în 1985, având efecte negative asupra mediului și sănătății populației. O altă măsură a fost extinderea suprafețelor irigate, de la 78 mii hectare în perioada 1976–1980 la peste 86 mii hectare în 1981–1986. Printre măsurile ineficiente s-au numărat terasarea dealurilor, ararea luncilor și secarea bălților, care au avut un impact negativ asupra echilibrului ecologic.

O direcție importantă în agricultură a fost mecanizarea muncii. Până la mijlocul anilor ’80, pe lângă arat, semănat și recoltat cereale, au fost mecanizate și lucrările pentru legume, sfeclă-de-zahăr și cartofi. Numărul utilajelor agricole a crescut semnificativ: - Tractoare: de la 13,5 mii (1960) la 53,2 mii (1985). - Combine pentru recoltat cereale: de la 3,4 mii (1960) la 4,5 mii (1985). - Mașini pentru recoltat sfeclă: scădere de la 1,3 mii (1975) la 1,0 mii (1985). În zootehnie, mecanizarea a depășit 80%, iar numărul instalațiilor de muls vacile a crescut de la 2,9 mii (1980) la 3,6 mii (1985). Creșterea producției: - Lapte: de la 31 mii tone (1950) la 1,2 milioane tone (1990). - Carne: de la 9 mii tone la 280 mii tone. - Ouă: de la 12 milioane la 820 milioane de bucăți. Însă, la începutul anilor ’80, au început să apară semnele unei crize economice.

Economie

După reocuparea Basarabiei și reinstaurarea autorităților sovietice, s-a acționat în vederea restabilirii economiei și încheierii procesului colectivizării.

Caracteristici ale dezvoltării economiei RSSM în perioada 1944–1991: Centralism excesiv și planificare rigidă Economia RSSM a fost organizată conform planurilor cincinale, bazându-se pe directivele impuse de Moscova. Industria era prioritară, dar ineficientă, iar economia era strict controlată de stat. Exploatarea resurselor locale în beneficiul Centului RSSM a fost transformată într-un furnizor de materii prime și forță de muncă ieftină pentru URSS, fără ca dezvoltarea locală să fie o prioritate. Produsele agricole și industriale erau livrate la prețuri minime. Condiții de trai precare pentru populație În timp ce nomenclatura de partid beneficia de privilegii, populația generală se confrunta cu salarii mici, deficit de produse de bază și criza locuințelor. Nomenclatură – totalitatea posturilor de conducere în organele de partid și de stat din fosta URSS și țările satelit.

Politica fiscală în RSSM era una de exploatare, având scopul de a extrage cât mai multe resurse economice pentru a le transfera către Centru. Prin impozite și cote obligatorii, sute de mii de tone de produse agricole și industriale erau colectate anual, fără a ține cont de nevoile populației locale. Această politică a dus la lipsuri generalizate, salarii mici și un nivel de trai scăzut pentru cetățenii de rând.

În ciuda condițiilor dificile în care trăia populația, afectată de distrugerile provocate de Al Doilea Război Mondial, de calamități naturale, foamete și represiuni, inclusiv deportări, între 1944 și 1952, statul a impus taxe grele asupra țăranilor. În această perioadă, au fost colectate 400 de milioane de ruble, 21,8 milioane de tone de cereale, 444.000 de tone de semințe de floarea-soarelui, 212.000 de tone de lapte și 8.911 tone de lână. Impozitele agricole erau strict respectate și uneori chiar depășeau cotele stabilite.